Clotilde Armand a fost învinsă de liberalul George Tuță la alegerile pentru Primăria Sectorului 1, iar Biroul Electoral Central (BEC) a respins – ca neîntemeiată – cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 al Capitalei. „Primărița de la 1” a descins, astăzi, la sediul Biroului Electoral al Sectorului 1, însoțită de o mână de reprezentanți ai Uniunii Salvați România (USR), de Dominic Fritz – primarul USR care a câștigat un nou mandat la Primăria Timișoara – și de soțul său, matematicianul Sergiu Moroianu.
Clotilde Armand a cerut, din momentul în care și-a dat seama că a pierdut lupta împotriva liberalului George Tuță, renumărarea voturilor, acuzând adversarii politici că i-au „furat” voturile. Primărița a vorbit despre „fraudarea alegerilor”, însă a uitat că, acum 4 ani, nu era de acord cu o astfel de renumărare a voturilor, atunci când a câștigat, controversat, împotriva lui Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1.
Deși Clotilde Armand s-ar fi așteptat la un număr extrem de mare de simpatizanți USR care să-i susțină și să-i aplaude intervenția din fața sediului Biroului Electoral al Sectorului 1, după cum se poate observa din imaginile prezentate, în exclusivitate, de Gândul, realitatea din teren a fost cu totul alta.
Clotilde Armand s-a prezentat, în timpul campaniei electorale pentru Primăria Sectorului 1, drept o învingătoare incontestabilă, spunând – într-unul dintre discursurile pe care le-a susținut în timpul campaniei electorale, că l-ar învinge și pe Klaus Iohannis dacă ar lupta contra lui.
Chiar dacă diferența dintre Clotilde Armand și George Tuță nu a fost una mare, în ceea ce privește numărul de voturi, „Primărița de la 1” este obligată să își recunoască înfrângerea, chiar dacă a transmis că ar fi „dispărut” peste 1.000 de buletine de vot, afirmație neargumentată.
Supărarea lui Clotilde Armand, exprimată chiar în fața scărilor care duceau la intrarea în sediul Biroului Electoral al Sectorului 1, a fost aplaudată de o mână de reprezentanți ai USR, cu toate că așteptările ar fi fost cu totul altele, iar „Primărița de la 1”, probabil, s-a simțit trădată.
În ceea ce îl privește pe soțul său, acesta a mers în spatele „perechii” Clotilde Armand – Dominic Fritz și a părut destul de „rupt” de tensiunea acestei zile în care soția sa a ratat un al doilea mandat la Primăria Sectorului 1 al Capitalei.
La un moment dat, chiar Sergiu Moroianu a preferat să se detașeze de întreg contextul politic și să butoneze telefonul mobil.
Sergiu Moroianu a însoțit-o pe partenera sa de viață adoptând o ținută mult prea „civilă” pentru un astfel de moment. Șlapi de firmă, ciorapi albi și tricou în culori țipătoare, mult mai optimiste decât situația în care se regăsește soția sa, Clotilde Armand, după ce a pierdut alegerile pentru Primăria Sectorului 1.
În anul 1997, Clotilde Armand se căsătorea cu matematicianul Sergiu Moroianu. S-au stabilit în România în 1999, au mers apoi, în interese de serviciu, în Franța și Germania, iar actuala „primăriță de la 1” a obținut cetățenia română în anul 2015. Clotilde Armand era șefa Uniunii Salvați România (USR) – Sector 1 în anul 2021, atunci când, în plină pandemie de coronavirus, soțul ei a reușit să obțină, din bani publici, 1,2 milioane de lei pentru „cercetare”.
În acea perioadă foarte grea pentru România – când au fost împrumutați bani de la instituții financiare internaționale pentru depășirea crizei provocate de virusul ucigaș -, la „pârghiile puterii” se afla Uniunea Salvați România, decisă, în teorie, să revoluționeze nu numai ideea de clasă politică autohtonă, ci și tot ceea ce ținea de economie, sănătate, industrie etc.
USR a fost, totuși, foarte atentă și la capitolul „matematică”, în pofida faptului că subiectul nu ținea capul de afiș într-o perioadă în care se formau cozi uriașe la secțiile de Terapie Intensivă, iar foarte mulți români treceau prin momente dramatice, de multe ori încheiate tragic.
La momentul aprobării proiectului lui Sergiu Moroianu de către UEFISCDI, în 2021, la conducerea instituției era Adrian Curaj, fostul ministru al Educației din Guvernul Cioloș. Partidul lui Dacian Cioloș, înființat în 2018 – Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS) – a făcut alianță cu USR, din care a ieșit, cu scandal, în 2022, după ce a fost la guvernare în urma alegerilor parlamentare din 2020.
În 2017, la scurt timp după ce a fost retras din funcția de ministru, Adrian Curaj a ajuns la conducerea UEFISCDI.
Instituția care se ocupă de finanțarea cercetării a fost mărul discordiei între partenerii de guvernare din mandatul lui Florin Cîțu, PNL – USR – UDMR. Programul de guvernare Cîțu prevedea trecerea UEFISCDI de la Ministerul Educației la Ministerul Cercetării, care atunci era condus de Ciprian Teleman, de la USR. În final, UEFISCDI, care a fost condus până de curând de Adrian Curaj, a rămas la Ministerul Educației. (alte detalii punctuale AICI)
BEC a argumentat că „sesizările petentului nu cuprind alte motive şi nu sunt însoţite de probe în dovedirea acestora”.
„Având în vedere cererea formulată de către doamna Clotilde-Marie-Brigitte Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar din partea alianţei ADU, înregistrată la Biroul Electoral Central cu nr. 2858C/BEC2024/11.06.2024, prin care a solicitat anularea alegerilor din Circumscripţia Electorală nr. 1, sector 1, Bucureşti, pe considerentul că acesta suspectează o tentativă de fraudare a alegerilor în secţiile de votare/circumscripţia electorală nr. 1, sectorul 1, Bucureşti.
Văzănd susţinerile petentului potrivit cărora: «mai mulţi alegători decedaţi „au votat” la acest scrutin electoral, au existat cazuri de anulare a unor voturi valabil exprimate prin preştampilarea buletinelor de vot pentru Alianţa electorală PSD-PNL; există elemente de vot multiplu şi care, repetăm, în lipsa unei diferenţe majore de voturi între candidaţi, au influenţat în mod decisiv rezultatul alegerilor. …)» Sesizările petentului nu cuprind alte motive şi nu sunt însoţite de probe în dovedirea acestora”, precizează BEC, în hotărârea de respingere a cererii. (mai multe detalii AICI)
Începând din acest moment, am ieșit din logica de campanie și începem să lucrăm pentru cetățenii Sectorului 1. Nu înseamnă că vom înceta să amendăm derapajele administrative, dar vom avea o atitudine pozitivă, orientată spre construcție. În această idee, transmit primarului în funcție solicitarea oficială de a demara procesul de preluare a mandatului, lucru care, după cum știți, din motive de calendar, se va întâmpla în toamnă.
George Tuță (PNL)
CITEȘTE ȘI: